Trench warfare with the devil or having already won? 1 of 4
Războiul de tranșee cu diavolul sau faptul că am câștigat deja? 1 din 4
Bună ziua tuturor,
Trebuie să trăim în tranșeele spirituale, în defensivă, temându-ne că ceva ce am putea spune sau face, sau nu am spune sau nu am face, ar putea deschide ușa diavolului în viața noastră?
Sau îl tratăm pe diavol ca pe o pacoste, uneori, ca pe o muscă care bâzâie, dar care nu reprezintă o amenințare reală pentru noi sau pentru cei dragi nouă?
Atunci când facem totul pentru a sta în picioare și, după ce am făcut totul, stăm în picioare, stăm din perspectiva faptului că am câștigat deja sau ne punem toată armura pentru a lupta împotriva unui dușman pentru care victoria noastră nu este încă stabilită?
Cuvântul În zilele mișcării credinței (WOF)...
... "mărturisirea pozitivă" era în centrul atenției. Legat de aceasta era să fim atenți (ups, "atenți" era unul dintre cuvintele interzise) să nu spunem cuvinte percepute ca fiind negative.
În jurul anului 1981 ne luam rămas bun de la niște prieteni și am făcut greșeala de a spune cu mâna: "Aveți grijă!". Uau, soția a reacționat! Ai fi crezut că tocmai o insultasem pe mama ei, la felul în care s-a răsucit și ne-a corectat cu furie: "Respingem ca în numele lui Isus, nu diavol, să nu luăm nicio grijă asupra noastră. Nu avem grijă de nimic (atent să folosesc engleza King James, pentru că dacă era suficient de bună pentru Pavel, era suficient de bună și pentru ei) Nu știți că a spune "ai grijă" înseamnă să ai grijă de tine? Nu vom face asta pentru că nu vrem ca diavolul să aibă o ușă deschisă în viața noastră!" Wow. Am închis ușa după ce am fost mustrați cu severitate.
Tot ce încercam să facem era să ne exprimăm grija pentru ei în drumul lor spre casă pe întuneric... nu le sugeram să ia pe umeri grijile lumii. Uau, a fost o lecție vie în două domenii - unul, să fim atenți la ceea ce spunem, (oops, am făcut-o din nou) și doi, erau unii oameni acolo care se temeau cu adevărat că dacă fac un pas greșit, diavolul ar putea intra în viața lor și să facă ravagii.
Iată-ne zeci de ani mai târziu
Sistemele de credință legate de a spune ceea ce trebuie și de a fi îngrijorați că am putea deschide ușa diavolului, nu numai că există, dar prosperă și a devenit mult mai sofisticat.
Există grupul care crede într-un sistem judiciar elaborat în ceruri, cu reguli și protocoale prin care ne putem prezenta cazul. Dacă facem ceva greșit, atunci cazul ar putea fi împotriva noastră.
Există grupul care intră în detalii despre fiecare demon responsabil de orice, de la națiuni la regiuni și până la orașe, și care luptă în rugăciune împotriva acestor demoni. În timpul apogeului învățăturii despre cum să duci război cu spiritele asupra orașelor, un grup din Tulsa s-a îmbrăcat în uniforme militare și a închiriat etajul 60 al unei clădiri pentru a fi mai aproape de prințul puterii aerului.
Citim în Faptele Apostolilor sau în scrisori unde Pavel sau Petru, Iacov, Ioan sau Filip au făcut război spiritual asupra orașelor în care au călătorit? Vedem acest lucru în Samaria sau în Efes, pentru a chema spiritele rele asupra acelor orașe? Nu.
Există, de asemenea, grupul (grupurile) care își urmează liderii în mod religios, atârnând de fiecare cuvânt al acestora, citind adesea un semn spiritual sau o amenințare în orice, de la culoarea lunii până la datele din calendar, toate acestea fiind făcute în mod defensiv pentru a vedea ce poate face diavolul. Își mai amintește cineva când au fost lansate alerte de rugăciune atunci când calendarul occidental a trecut la 6/6/(0)6?
Acest flux își ține audiența (captivi) în atenție răpită urmărind fiecare mișcare, pentru că dacă nu se conectează la următoarea slujbă, dacă nu fac exact cum li se spune, diavolul va avea cu siguranță o ușă în viața lor și va aduce lipsuri și orice altceva dorește.
Frica ia multe forme, multe moduri de a se manifesta, după cum puteți vedea mai sus, iar eu am menționat doar câteva moduri. Dar atunci când vine vorba de "religie", frica ne pune povara de a fi în defensivă împotriva diavolului.
Unii sunt atât de dependenți de frică, încât eu o numesc "fear p*rn". Le este atât frică, cât și fascinație, și obțin o eliberare spirituală prin dependența de fear p*rn. Ei nu se pot opri din a privi acele priveliști care le învăluie știrile în frică.
Aceeași frică care îi face pe oameni să se teamă de diavol, îl face pe Dumnezeu adversar.
Cu câțiva ani în urmă, liderii unui "curent" de credință le-au spus adepților lor că dacă vor aduna destui oameni la o conferință, vor aduce cerul pe pământ și vor face ca trezirea să se reverse în toată țara. Ei călătoreau dintr-un oraș în altul în conferințe cu 3.000 și mai mulți oameni, umplând chiar și un stadion sau două, și toți cu aceeași temă - dacă adunăm suficienți oameni, putem striga, țipa, plânge și implora pe Dumnezeu Tatăl să reverse Duhul Său asupra noastră și pentru țara noastră.
În diferitele "treziri" din istoria recentă, strigătul și strigătul și strigătul către Dumnezeu a fost calea normală pentru mulți oameni. Îl făceau pe Dumnezeu Tatăl din ceruri care refuza să îi audă, care refuza să Își reverse Duhul Său pentru a trimite o trezire, care trebuia să fie strigat, strigat, constrâns, pentru a răspunde la rugăciune sau pentru a trimite o trezire.
Toți acei oameni au uitat că Hristos trăiește în spiritul lor și că suntem una cu El - nu este nevoie să strigăm.
Permiteți-mi să mă întrerup chiar aici: Dacă vă aflați într-un loc spiritual în care Tatăl vostru Ceresc a devenit adversarul vostru, atunci, oricine ați ascultat, orice ați privit, vă rog să fugiți, nu să mergeți, spre cea mai apropiată ieșire. Acei oameni care îl fac pe Tatăl sau pe Domnul adversarul nostru nu sunt nici sănătoși, nici echilibrați.
Să ne uităm la scriptură....
Ați observat că de la Faptele Apostolilor până la Iuda, se vorbește foarte puțin despre diavol? Luați în considerare că Luca (a scris Faptele Apostolilor care acoperă 30 de ani), Pavel, Petru, Iacov, Ioan, Iuda, au scris scrisorile care alcătuiesc Noul nostru Testament pe parcursul a aproximativ 70 de ani, și niciunul dintre acești oameni nu prea are nimic de spus despre diavol. Nu există nicio scrisoare dedicată în totalitate luptei spirituale. Abia dacă au menționat pe diavol.
Ei au trăit într-o perioadă în care creștinii erau uciși doar pentru că erau creștini. Dar se spunea foarte puțin despre diavol. Nu existau comentarii sau instrucțiuni despre demonii care îl motivau pe Cezar sau guvernele locale să persecute creștinii. Nu existau îndemnuri de a alunga spiritele care controlau Roma.
Îl avem pe I Petru, care scrie cel mai mult despre suferința pentru Domnul. Există vreo 15 sau 16 referiri la suferința pentru Domnul, câteva dintre acestea fiind aducerea trupului nostru în supunere față de Hristos și suferința pe care o suportă în fața disciplinei (I Petru 4:1), dar restul sunt despre persecuție și despre cum să te descurci. (4:16-19)
Pavel menționează "această strâmtorare prezentă" în I Corinteni 7:26, referindu-se la persecuție și supunând spre luarea lor în considerare că poate nu este cel mai bun moment să vă căsătoriți - dacă unul sau amândoi vă puteți pierde viața în martiriu.
Iar în cuvintele de încheiere ale scrisorii sale către Efeseni, el vorbește despre rugăciune, despre cum să ne comportăm ca părinte și ca angajator și ca angajat, și menționează că trebuie să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu pentru a rezista împotriva diavolului.
Cealaltă față a acestei monede...
Când Pavel menționează în Efeseni 6:10-18 să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, el menționează acest lucru în contextul în care se află în închisoare pentru credința sa - în mod clar, primul sens al acestui pasaj are legătură cu a sta împotriva complotului diavolului de a te persecuta (v. 19-20).
Cealaltă parte a monedei este să ne gândim exact cu ce armură spune el să ne îmbrăcăm. Dacă eu spun: "Poți să iei haina mea, poftim, pune-o pe tine pentru că afară e frig", înțelegeți că haina este a mea. Așadar, când Pavel spune să vă îmbrăcați cu armura lui Dumnezeu, a cui este armura?
Referința scripturală este Isaia 59:15-21, care, în cazul în care majoritatea, dacă nu toți cititorii originali ar fi înțeles exact a cui este armura. Isaia profețește despre o vreme în care cei care sunt buni, sunt acuzați că sunt răi. Este o vreme în care a face binele te face pradă oamenilor răi.
Isaia continuă în v.16 spunând că Domnul s-a mirat că nu exista niciun mijlocitor și L-a nemulțumit că nu exista dreptate, nimeni care să îndrepte lucrurile: "Așa că brațul Lui a adus mântuirea, dreptatea L-a susținut... S-a îmbrăcat în dreptate ca pe o platoșă, coiful mântuirii era pe capul Lui, îmbrăcămintea Lui era zelul..."...
Vedeți, atunci când Pavel a spus să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, Dumnezeul despre care vorbea este Domnul Isus, care a fost echipat spiritual pentru a-și îndeplini misiunea pe planeta Pământ (persecutat de-a lungul timpului) - Vă amintiți când lui David i s-a dat armura regelui Saul cu care l-a înfruntat pe Goliat? Vă amintiți ce i-a spus el lui Saul: "Nu pot purta aceasta, pentru că nu am dovedit-o (în luptă)". David a luat armura lui Saul și s-a dus la pârâu să culeagă 5 pietre pentru a se înarma cu arma pe care o dovedise împotriva leului și a ursului. (I Samuel 17:34-40)
Isus a dovedit armura în luptă. El a adus cu succes mântuirea, iar acum ni se poruncește să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu - a fost dovedită în luptă, este pentru noi.
Dar suntem noi în tranșee folosind această armură, sau luptăm ca David, știind că am câștigat deja înainte de a începe lupta?
Vom continua acolo săptămâna viitoare. (Această primă parte a seriei a fost un pic cam lungă, îmi pare rău, săptămâna viitoare va fi mai scurtă)
Până atunci, binecuvântări,
John Fenn
www.cwowi.org și trimiteți-mi un e-mail la [email protected]
Războiul de tranșee cu diavolul sau faptul că am câștigat deja? 1 din 4
Bună ziua tuturor,
Trebuie să trăim în tranșeele spirituale, în defensivă, temându-ne că ceva ce am putea spune sau face, sau nu am spune sau nu am face, ar putea deschide ușa diavolului în viața noastră?
Sau îl tratăm pe diavol ca pe o pacoste, uneori, ca pe o muscă care bâzâie, dar care nu reprezintă o amenințare reală pentru noi sau pentru cei dragi nouă?
Atunci când facem totul pentru a sta în picioare și, după ce am făcut totul, stăm în picioare, stăm din perspectiva faptului că am câștigat deja sau ne punem toată armura pentru a lupta împotriva unui dușman pentru care victoria noastră nu este încă stabilită?
Cuvântul În zilele mișcării credinței (WOF)...
... "mărturisirea pozitivă" era în centrul atenției. Legat de aceasta era să fim atenți (ups, "atenți" era unul dintre cuvintele interzise) să nu spunem cuvinte percepute ca fiind negative.
În jurul anului 1981 ne luam rămas bun de la niște prieteni și am făcut greșeala de a spune cu mâna: "Aveți grijă!". Uau, soția a reacționat! Ai fi crezut că tocmai o insultasem pe mama ei, la felul în care s-a răsucit și ne-a corectat cu furie: "Respingem ca în numele lui Isus, nu diavol, să nu luăm nicio grijă asupra noastră. Nu avem grijă de nimic (atent să folosesc engleza King James, pentru că dacă era suficient de bună pentru Pavel, era suficient de bună și pentru ei) Nu știți că a spune "ai grijă" înseamnă să ai grijă de tine? Nu vom face asta pentru că nu vrem ca diavolul să aibă o ușă deschisă în viața noastră!" Wow. Am închis ușa după ce am fost mustrați cu severitate.
Tot ce încercam să facem era să ne exprimăm grija pentru ei în drumul lor spre casă pe întuneric... nu le sugeram să ia pe umeri grijile lumii. Uau, a fost o lecție vie în două domenii - unul, să fim atenți la ceea ce spunem, (oops, am făcut-o din nou) și doi, erau unii oameni acolo care se temeau cu adevărat că dacă fac un pas greșit, diavolul ar putea intra în viața lor și să facă ravagii.
Iată-ne zeci de ani mai târziu
Sistemele de credință legate de a spune ceea ce trebuie și de a fi îngrijorați că am putea deschide ușa diavolului, nu numai că există, dar prosperă și a devenit mult mai sofisticat.
Există grupul care crede într-un sistem judiciar elaborat în ceruri, cu reguli și protocoale prin care ne putem prezenta cazul. Dacă facem ceva greșit, atunci cazul ar putea fi împotriva noastră.
Există grupul care intră în detalii despre fiecare demon responsabil de orice, de la națiuni la regiuni și până la orașe, și care luptă în rugăciune împotriva acestor demoni. În timpul apogeului învățăturii despre cum să duci război cu spiritele asupra orașelor, un grup din Tulsa s-a îmbrăcat în uniforme militare și a închiriat etajul 60 al unei clădiri pentru a fi mai aproape de prințul puterii aerului.
Citim în Faptele Apostolilor sau în scrisori unde Pavel sau Petru, Iacov, Ioan sau Filip au făcut război spiritual asupra orașelor în care au călătorit? Vedem acest lucru în Samaria sau în Efes, pentru a chema spiritele rele asupra acelor orașe? Nu.
Există, de asemenea, grupul (grupurile) care își urmează liderii în mod religios, atârnând de fiecare cuvânt al acestora, citind adesea un semn spiritual sau o amenințare în orice, de la culoarea lunii până la datele din calendar, toate acestea fiind făcute în mod defensiv pentru a vedea ce poate face diavolul. Își mai amintește cineva când au fost lansate alerte de rugăciune atunci când calendarul occidental a trecut la 6/6/(0)6?
Acest flux își ține audiența (captivi) în atenție răpită urmărind fiecare mișcare, pentru că dacă nu se conectează la următoarea slujbă, dacă nu fac exact cum li se spune, diavolul va avea cu siguranță o ușă în viața lor și va aduce lipsuri și orice altceva dorește.
Frica ia multe forme, multe moduri de a se manifesta, după cum puteți vedea mai sus, iar eu am menționat doar câteva moduri. Dar atunci când vine vorba de "religie", frica ne pune povara de a fi în defensivă împotriva diavolului.
Unii sunt atât de dependenți de frică, încât eu o numesc "fear p*rn". Le este atât frică, cât și fascinație, și obțin o eliberare spirituală prin dependența de fear p*rn. Ei nu se pot opri din a privi acele priveliști care le învăluie știrile în frică.
Aceeași frică care îi face pe oameni să se teamă de diavol, îl face pe Dumnezeu adversar.
Cu câțiva ani în urmă, liderii unui "curent" de credință le-au spus adepților lor că dacă vor aduna destui oameni la o conferință, vor aduce cerul pe pământ și vor face ca trezirea să se reverse în toată țara. Ei călătoreau dintr-un oraș în altul în conferințe cu 3.000 și mai mulți oameni, umplând chiar și un stadion sau două, și toți cu aceeași temă - dacă adunăm suficienți oameni, putem striga, țipa, plânge și implora pe Dumnezeu Tatăl să reverse Duhul Său asupra noastră și pentru țara noastră.
În diferitele "treziri" din istoria recentă, strigătul și strigătul și strigătul către Dumnezeu a fost calea normală pentru mulți oameni. Îl făceau pe Dumnezeu Tatăl din ceruri care refuza să îi audă, care refuza să Își reverse Duhul Său pentru a trimite o trezire, care trebuia să fie strigat, strigat, constrâns, pentru a răspunde la rugăciune sau pentru a trimite o trezire.
Toți acei oameni au uitat că Hristos trăiește în spiritul lor și că suntem una cu El - nu este nevoie să strigăm.
Permiteți-mi să mă întrerup chiar aici: Dacă vă aflați într-un loc spiritual în care Tatăl vostru Ceresc a devenit adversarul vostru, atunci, oricine ați ascultat, orice ați privit, vă rog să fugiți, nu să mergeți, spre cea mai apropiată ieșire. Acei oameni care îl fac pe Tatăl sau pe Domnul adversarul nostru nu sunt nici sănătoși, nici echilibrați.
Să ne uităm la scriptură....
Ați observat că de la Faptele Apostolilor până la Iuda, se vorbește foarte puțin despre diavol? Luați în considerare că Luca (a scris Faptele Apostolilor care acoperă 30 de ani), Pavel, Petru, Iacov, Ioan, Iuda, au scris scrisorile care alcătuiesc Noul nostru Testament pe parcursul a aproximativ 70 de ani, și niciunul dintre acești oameni nu prea are nimic de spus despre diavol. Nu există nicio scrisoare dedicată în totalitate luptei spirituale. Abia dacă au menționat pe diavol.
Ei au trăit într-o perioadă în care creștinii erau uciși doar pentru că erau creștini. Dar se spunea foarte puțin despre diavol. Nu existau comentarii sau instrucțiuni despre demonii care îl motivau pe Cezar sau guvernele locale să persecute creștinii. Nu existau îndemnuri de a alunga spiritele care controlau Roma.
Îl avem pe I Petru, care scrie cel mai mult despre suferința pentru Domnul. Există vreo 15 sau 16 referiri la suferința pentru Domnul, câteva dintre acestea fiind aducerea trupului nostru în supunere față de Hristos și suferința pe care o suportă în fața disciplinei (I Petru 4:1), dar restul sunt despre persecuție și despre cum să te descurci. (4:16-19)
Pavel menționează "această strâmtorare prezentă" în I Corinteni 7:26, referindu-se la persecuție și supunând spre luarea lor în considerare că poate nu este cel mai bun moment să vă căsătoriți - dacă unul sau amândoi vă puteți pierde viața în martiriu.
Iar în cuvintele de încheiere ale scrisorii sale către Efeseni, el vorbește despre rugăciune, despre cum să ne comportăm ca părinte și ca angajator și ca angajat, și menționează că trebuie să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu pentru a rezista împotriva diavolului.
Cealaltă față a acestei monede...
Când Pavel menționează în Efeseni 6:10-18 să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, el menționează acest lucru în contextul în care se află în închisoare pentru credința sa - în mod clar, primul sens al acestui pasaj are legătură cu a sta împotriva complotului diavolului de a te persecuta (v. 19-20).
Cealaltă parte a monedei este să ne gândim exact cu ce armură spune el să ne îmbrăcăm. Dacă eu spun: "Poți să iei haina mea, poftim, pune-o pe tine pentru că afară e frig", înțelegeți că haina este a mea. Așadar, când Pavel spune să vă îmbrăcați cu armura lui Dumnezeu, a cui este armura?
Referința scripturală este Isaia 59:15-21, care, în cazul în care majoritatea, dacă nu toți cititorii originali ar fi înțeles exact a cui este armura. Isaia profețește despre o vreme în care cei care sunt buni, sunt acuzați că sunt răi. Este o vreme în care a face binele te face pradă oamenilor răi.
Isaia continuă în v.16 spunând că Domnul s-a mirat că nu exista niciun mijlocitor și L-a nemulțumit că nu exista dreptate, nimeni care să îndrepte lucrurile: "Așa că brațul Lui a adus mântuirea, dreptatea L-a susținut... S-a îmbrăcat în dreptate ca pe o platoșă, coiful mântuirii era pe capul Lui, îmbrăcămintea Lui era zelul..."...
Vedeți, atunci când Pavel a spus să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, Dumnezeul despre care vorbea este Domnul Isus, care a fost echipat spiritual pentru a-și îndeplini misiunea pe planeta Pământ (persecutat de-a lungul timpului) - Vă amintiți când lui David i s-a dat armura regelui Saul cu care l-a înfruntat pe Goliat? Vă amintiți ce i-a spus el lui Saul: "Nu pot purta aceasta, pentru că nu am dovedit-o (în luptă)". David a luat armura lui Saul și s-a dus la pârâu să culeagă 5 pietre pentru a se înarma cu arma pe care o dovedise împotriva leului și a ursului. (I Samuel 17:34-40)
Isus a dovedit armura în luptă. El a adus cu succes mântuirea, iar acum ni se poruncește să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu - a fost dovedită în luptă, este pentru noi.
Dar suntem noi în tranșee folosind această armură, sau luptăm ca David, știind că am câștigat deja înainte de a începe lupta?
Vom continua acolo săptămâna viitoare. (Această primă parte a seriei a fost un pic cam lungă, îmi pare rău, săptămâna viitoare va fi mai scurtă)
Până atunci, binecuvântări,
John Fenn
www.cwowi.org și trimiteți-mi un e-mail la [email protected]